-18%
139.00 lei

Se spune că în zona dintre dealuri şi valea Buzăului îşi făcuse tabăra o ceată de haiduci. Ei prindeau oile bogaţilor munteni când aceştia veneau la târg la Buzău şi, ca să nu-i prindă potera cu prada vie, o făceau pastramă şi cârnaţi. Astăzi nu mai sunt haiducii, dar metoda de preparare a cârnaţilor de Pleşcoi a fost preluată de săteni. Aceştia au descoperit că oile lor au o carne cu gust special: puţin sărată, mai suculentă. Explicaţia constă în faptul că dealurile subcarpatice buzoiene au în subsol zăcăminte de sare, iar ca urmare a procesului zilnic de evaporare a apei, se depun cristale de sare pe vegetaţia colinară. Carnea oilor din această zonă capată astfel un gust aparte, iar produsele o savoare deosebită.